Felicitări pentru inițiativă! Păstrarea tradițiilor (inclusiv cea a producției de mied, care are un trecut fascinant și chiar fabulos) este o piatră de hotar în conservarea identității naționale.
sunt din Deva si zilele trecute am desoperit bautura dumneavoastra chiar la magazinul pe care il promovati si aici pe site …….ca un dac veritabil de azi Miedul Dacic de Sarmizegetusa va fi una din bauturile de baza in familia mea….si nu doar acum de sarbatori. Felicitari, un produs deosebit pe care sper sa-l vedem crescand
Mulțumim foarte mult pentru aprecieri. Ne-ați făcut o mare bucurie. E o satisfacție deosebită să vezi că îți este apreciată munca și înțeles adevăratul sens al acesteia. Deși are o formă economică, este înainte de orice o încercare de renaștere a unor obiceiuri și tradiții ancestrale.
Anul viitor vă vom surprinde cu noi produse care sperăm că le veți găsi la fel de binevenite.
Am văzut saitul dumneavoastră și trebuie să vă felicităm și noi pentru munca deosebită pe care o faceți, se vede, cu mare pasiune. Poate ne vedem când ajungem prin Deva, la o cană de mied și mângâiat de American Bulldogs. 😀
Salutare, locuiesc în California și am fost în vizită în România în Iunie dar din nefericire nu aflasem încă de voi. E aici o miedărie numită Rabbit’s Foot Meadery în localitatea Sunnyvale; e foarte bună dar vreau neapărat să încerc și varianta dacică. Când mai trec pe-acolo o să culeg niște exemplare urgent.
O licoare adevarata pentru daci adevarati !!! Printre atatea „atacuri” internationale, putem contracara cu lucruri traditionale de genul acesta, lucruri cu ajutorul carora ne putem pastra identitatea nationala si ne putem identifica cu originile noastre.
Aseara am incercat pentru prima data Ciredava, urmand ca in aceasta seara sa desfac Tara de Piatra. De gust nu are rost sa scriu pentru ca trebuie gustat pentru a intelege exact despre ce este vorba. Sper sa sa se faca mai cunoscuta licoarea la noi in tara.
Respect !!!

Mulțumim pentru apreciere. 🙂

Sărbători fericite!
Salutare, locuiesc în California și am fost în vizită în România în Iunie dar din nefericire nu aflasem încă de voi. E aici o miedărie numită Rabbit’s Foot Meadery în localitatea Sunnyvale; e foarte bună dar vreau neapărat să încerc și varianta dacică. Când mai trec pe-acolo o să culeg niște exemplare urgent.
Cunoaștem miedăria respectivă și știm că este foarte bună. În USA există și o tradiție neîntreruptă…
Rețeta noastră autohtonă cuprinde în compoziție și polen, spre deosebire de cele din spațiul american unde nu cunoaștem să se folosească polen.
Vă așteptăm cu mare drag. 🙂